Ce este un parodontolog?
Un parodontolog este un dentist specializat în prevenirea, diagnosticarea și tratamentul bolii parodontale (o boală inflamatorie cronică care afectează gingiile și osul care susțin dinții, de asemenea, cunoscut sub numele de boală gingivală) și în plasarea implanturilor dentare. De asemenea, vă ajută să gestionați semnele de avansare a problemelor gingivale, cum ar fi inflamația orală.
Boala gingivală apare atunci când țesutul moale din jurul dinților se infectează, provocând inflamații. Bacteriile care formează plăci pe dinți provoacă de obicei această umflare, inflamare care se întinde și sub linia gingiei. Bolile gingivale se numesc gingivită. Puteți preveni și controla această afecțiune cu tratament adecvat, păstrând gura și dinții curați și vizitând medicul dentist în mod regulat.
În general, medicii dentiști, având și ei cunoștințe, mai ales în ceea ce privește prevenția, vor încerca să dea sfaturi cu privire la parodontoză. Apoi, dacă lucrurile nu se schimbă în bine sau chiar de la prima întâlnire ele nu arată deloc bine, vor apela la serviciile unui parodontolog. Tot așa se întâmplă și în cazul implanturilor dentare: unii stomatologi cu studii mai aprofundate, vor trata ei înșiși problema; alții vor apela la parodontologi.
Pe lângă gestionarea cazurilor parodontale și de implant, de altfel foarte provocatoare, parodontologii oferă, de asemenea, o varietate de alte servicii specializate. Acestea includ scanarea și planarea radiculară, proces ce implică curățarea meticuloasă a suprafeței rădăcinilor dinților afectați în vederea decontaminării bacteriene, debridarea rădăcinii parodontale, tratamentul inflamației orale și o serie de proceduri parodontale cosmetice.
Prima întâlnire cu parodontologul
La prima întâlnire, parodontologul va efectua o revizuire a istoricului dumneavoastră dentar și medical. Este extrem de important ca parodontologul să știe ce fel de medicamente luați pentru ce fel de afecțiune, pentru a nu afecta îngrijirea parodontală. Astfel de boli a căror medicație ar putea afecta îngrijirea parodontală ar fi: bolile de inimă, diabetul sau chiar sarcina – cu excepția că aceasta nu este o boală.
După trecerea în revistă a istoricului medical al pacientului, parodontologul va trece la examinarea gingiilor: va examina mușcătura si va verifica starea generală a dinților, desigur din punct de vedere al paradontozei. Va examina starea gingiilor prin intermediul unui mic instrument (o sondă) plasată între dinți și gingii (numite buzunare parodontale) prin care va măsura și adâncimea acestor spații. Poate solicita și efectuarea unei radiografii pentru a observa starea de sănătate a osului de sub gingie.
Recomandări pentru tratamentul parodontal
De boala parodontală, sau în termeni medicali parodontita marginală, suferă mai mult de jumătate din populația României. Unii pacienți au o formă mai simplă a acestei boli și pot fi tratați și de medicii dentiști, alții au nevoie de tratamente aplicate de specialiști. Mai ales că, având în vedere rezultatele cercetărilor din ultima vreme, s-a ajuns la concluzia că această boală se leagă direct de accidente vasculare cerebrale, boli de inimă, diabet și alte boli cronice, iar tratamentul parodontal pentru aceste cazuri necesită un nivel mai ridicat de expertiză pe care numai un specialist instruit în parodontologie îl poate oferi.
Iată câteva simptome pentru care medicul dentist ar putea sugera solicitarea opiniei unui specialist:
- Sângerarea, umflarea sau retragerea gingiilor
- Dinți degajați
- Schimbare a mușcăturii
- Durere sau disconfort în interiorul, în jurul sau sub gingii
- Aveți paradontoză și aveți în istoricul medical: boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, diabet, boli respiratorii, osteoporoză sau cancer
Recomandări pentru implanturi dentare
Parodontologii, cum spuneam mai sus, sunt experți și în domeniul implanturilor dentare iar din câteva motive, foarte importante, aceștia sunt cei mai în măsură să vă efectueze implanturile:
- Sunt maeștri atât ai țesutului dur (dinți și oase), cât și ai țesuturilor moi (gingii, obraji etc.), iar plasarea unui implant dentar de succes necesită o cunoaștere extinsă a ambelor tipuri de țesuturi.
- Plasarea unui implant dentar este o procedură chirurgicală, iar parodontologii au o astfel de pregătire chirurgicală aprofundată
- Aveți nevoie de mai multe implanturi, deci o procedură mai complexă, cu mai multe abordări de luat în considerare
- Aveți o structură osoasă precară
- Implantul va fi plasat în maxilarul superior, în apropierea sinusurilor, ceea ce necesită augmentarea acestora, pentru a ridica podeaua lor, în vederea dezvoltării cantității suficiente de os pentru implant și pentru a crea un spațiu adecvat între implant și sinus
Ar trebui să mă îngrijorez dacă sunt trimis la un parodontolog?
Dimpotrivă! Ar trebui să vă simțiți mai ușurat având în vedere că medicul dentist dorește să beneficiați de cea mai bună îngrijire posibilă și este încrezător în reușita tratamentului pe care îl veți primi. Mai mult, parodontologul a aplicat sute de tratamente și proceduri pe aceeași speță deci chiar veți primi cel mai adecvat tratament posibil.
Dacă sunteți în căutarea unui parodontolog vă putem recomanda echipa de la Fusion Dental Clinic, care vă oferă o serie de servicii privind parodontologia, de la întocmirea fișei istoricului medical sau parodontal la chiuretajul subgingival și până la aplicarea celor mai avansate tratamente pentru parodontoză și chirurgie parodontologică. Mai mult, nu numai că veți beneficia de cele mai adecvate tratamente pentru parodontoză, puteți beneficia și de servicii de implantologie. Vă așteptăm așadar la clinica Fusion Dental Clinic din Sfântu Gheorghe!